Bine aţi venit la Auto Class!
Anvelope ————— Etichetarea anvelopelor

Etichetarea anvelopelor

Anvelopele produse după iunie 2012 şi vândute din noiembrie 2012 în UE trebuie să fie etichetate conform Reglementării (CE) 1222/2009.

Cum citim o anvelopă

Adevărata dimensiune a anvelopelor este trecută pe partea laterală a acestora. Mai mult

Confort şi siguranţă

Anvelopele au un rol hotărâtor în ceea ce priveşte securitatea dumneavoastră. Mai mult

Despre anvelope

Un autovehicul este atât de bun pe cât de bune sunt anvelopele lui. Mai mult


Informaţii despre etichetarea anvelopelor

Eticheta pentru anvelope a fost lansată de UE în 2012.

Aproape toate anvelopele care sunt produse după iunie 2012 şi vândute din noiembrie 2012 în cadrul UE trebuie să poarte sau să fie însoţite de etichetă conformă cu Reglementarea (CE) 1222/2009.

Eticheta este obligatorie pentru:

  • anvelopele pentru vehicule şi vehicule sport utilitare
  • anvelopele pentru transport uşor
  • anvelopele pentru camioane

Totuşi, eticheta nu se aplică pentru:

  • anvelopele reşapate
  • anvelopele profesionale pentru teren accidentat
  • anvelopele care nu sunt permise pe drumuri publice, precum anvelopele pentru curse
  • anvelopele de rezervă de uz temporar tip T
  • anvelopele pentru vehicule clasice (anvelopele concepute pentru a fi echipate numai pe vehicule înregistrate pentru prima dată înainte de 1 octombrie 1990)
  • anvelopele al caror regim de viteză este mai mic de 80 km/h
  • anvelopele al caror diametru nominal al jantei nu depăşeşte 254 mm sau este de cel puţin 635 mm
  • anvelopele echipate cu dispozitive suplimentare pentru îmbunătăţirea proprietăţilor de tracţiune, precum pneurile cu nituri

Noua eticheta UE pentru anvelope oferă informaţii importante privind siguranţa şi caracteristicile ecologice ale unei anvelope.

Eticheta UE pentru anvelope facilitează comparaţia între anvelope în funcţie de aderenţa pe carosabilul ud, eficienţa din punctul de vedere al consumului de combustibil şi nivelul de zgomot.

Reglementarea (CE) nr. 1222/2009

http://www.etrma.org/

Eficienţa din punctul de vedere al consumului de combustibil

Eficienţa din punctul de vedere al consumului de combustibil = O masurătoare a rezistenţei la rulare a anvelopei, care influenţează eficienţa vehiculului dvs. din punctul de vedere al consumului de combustibil.

Clasament: de la A (clasa cea mai mare) la G (clasa cea mai mică).

Alegând anvelope cu un nivel ridicat de eficienţa din punctul de vedere al consumului de combustibil, veţi putea parcurge mai mulţi kilometri la fiecare umplere a rezervorului şi veţi produce mai puţine emisii de CO2 ale vehiculului dvs.

Ce înseamnă o anvelopă eficientă din punctul de vedere al consumului de combustibil

Anvelopele eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil necesită mai puţină energie pentru a rula. O anvelopă care rulează cu uşurinţă necesită mai puţin combustibil, deoarece se consumă o cantitate mai mică de energie prin frecare şi caldură. Poate aţi auzit despre anvelopele cu ”rezistenţă scăzută la rulare”, care, în esenţă, înseamnă acelaşi lucru.

Cum se notează eficienţa din punctul de vedere al consumului de combustibil

Eficienţa din punctul de vedere al consumului de combustibil este notată de la A la G, pe o scara de culori.
A (verde) = cea mai mare clasa de eficientă din punctul de vedere al consumului de combustibil
G (roşu) = cea mai mică clasa de eficienţă din punctul de vedere al consumului de combustibil

Clasa D nu este utilizată pentru autoturisme passenger.

Ce semnificaţie are această clasificare

Diferenţa dintre clasa A şi clasa G ar putea însemna o reducere de până la 7,5% a consumului de combustibil. În termeni reali, dacă alegeţi anvelope din clasa A in locul unor anvelope din clasa G aţi putea economisi peste 6 litri de combustibil la fiecare 1.000 km*.

La un preţ mediu al petrolului de 1,50 Euro pe litru, acest lucru înseamnă o economie de peste 300 Euro de-a lungul duratei de viaţă a anvelopelor*.

Nu uitaţi, veţi reduce şi impactul asupra mediului!

Ce alţi factori influenţează eficienţa din punctul de vedere al consumului de combustibil

Pentru a beneficia de eficienţă optimă din punctul de vedere al consumului de combustibil, asiguraţi-vă că anvelopele sunt umflate corect. Presiunea scazută a anvelopei creşte rezistenţa la rulare şi afectează capacitatea de aderenţă pe carosabilul ud. Greutatea vehiculului şi stilul dvs. personal de şofat pot, de asemenea, să exercite o mare influenţă. Şofatul eficient din punctul de vedere al consumului de energie sau „şofatul eco” poate reduce semnificativ consumul de combustibil.

*în condiţiile următoare: un consum mediu de 8 litri/100 km, un preţ al combustibilului de 1,50 Euro/litru şi un randament kilometric mediu al anvelopei de 35.000 km

Valorile afişate pe eticheta au doar caracter ilustrativ. Valorile pentru o anumită gamă/dimensiune de anvelope pot varia.

Aderenţa pe carosabilul ud

Aderenţa pe carosabilul ud = Măsurarea capacităţii de frânare a anvelopei pe carosabilul ud.

Aderenţa pe carosabilul ud este evaluată de la A (clasa cea mai mare) la G (clasa cea mai mică).

Aderenţa pe carosabilul ud este un factor important de luat în considerare în momentul alegerii unor anvelope noi. Anvelopele cu grad mare de aderenţă pe carosabilul ud se vor opri mai repede pe carosabilul ud atunci când se aplică frână totală.

Ce este aderenţa pe carosabilul ud

„Aderenţa pe carosabilul ud” este capacitatea de a adera la drum în condiţiile unui carosabil ud. Clasamentul UE se axează doar pe un singur aspect al aderenţei pe carosabilul ud – performanţa de frânare pe carosabilul ud a anvelopei.

Cum se evaluează aderenţa pe carosabilul ud

Aderenţa pe carosabilul ud este evaluată de la A la F:
A = clasa cea mai mare
F = clasa cea mai mică

Clasele D şi G nu sunt utilizate pentru autoturisme passenger.

Ce înseamnă clasificarea anvelopelor după aderenţa pe carosabilul ud

Într-o situaţie de urgenţă, câţiva metri înseamnă foarte mult. În cazul unui autoturism passenger care aplică frână totală la 80 km/h, un set de anvelope de clasa A vor frâna cu până la 18 m mai rapid decât un set de anvelope de clasa F*.

Nota: În timp ce şofaţi, respectaţi întotdeauna distanţele de oprire recomandate.

*în cazul măsurătorii conform metodelor de testare prevăzute de Regulamentul CE 1222/2009. Distanţele de frânare pot varia în funcţie de condiţiile deplasării şi de alţi factori de influenţă.

Valorile afişate pe etichetă au doar caracter ilustrativ. Valorile pentru o anumită gamă/dimensiune de anvelope pot varia.

Nivelul de zgomot

Nivelul de zgomot = Măsurarea în decibeli a nivelului de zgomot exterior generat de anvelopă

Undele de sunet negre arată clasa de zgomot a anvelopei, de la 1 (silenţios) la 3 (zgomotos).

Anvelopele contribuie la zgomotul produs de un autovehicul în trecere. Alegerea unei anvelope dintr-o clasa bună ca nivel de zgomot va reduce impactul şofatului dvs. asupra mediului înconjurător.

Ce se masoară prin clasele de nivel de zgomot

Clasamentul UE măsoară emisiile externe de zgomot ale anvelopei, în decibeli.

Clasa de zgomot

Deoarece pentru multe persoane valorile exprimate în decibeli sunt necunoscute, clasa de zgomot este afişată în etichetă. Aceasta clasifică anvelopele în funcţie de limitele de zgomot pentru anvelope la nivel european.

  • O unda neagră: Silenţios (3 db sau mai mult sub limita europeană)
  • Două unde negre: Moderat (între limita europeană şi 3 db sub aceasta)
  • Trei unde negre: Zgomotos (peste limita europeană)

Ce înseamnă aceasta clasificare

Nivelele în decibeli sunt măsurate pe o scară logaritmică. Acest lucru înseamnă că o creştere cu doar câţiva decibeli reprezintă o diferenţă uriaşă la nivel de zgomot. În realitate, o diferenţa de 3 dB dublează zgomotul exterior produs de anvelopă.

Gândiţi-vă la miile de maşini aflate pe drum în fiecare zi. Dacă alegem cu toţii anvelope cu o clasă de zgomot redus, vă imaginaţi cât de liniştite ar fi oraşele noastre?

Vă mulţumim că ne-aţi ales pe noi !

Service auto Auto Class pe Google My Business